Ceferiștii dornici de grevă se înmulțesc pe zi ce trece

De la Wikiștiri

6 mai 2005 București, România


Sindicaliștii din telecomunicații feroviare vor intra și ei în grevă generală săptamîna viitoare, alături de angajații serviciilor mișcare-comercial de la căile ferate pentru a obține majorarea salariilor cu 10%.

Electromecanicii, mecanicii de locomotivă, controlorii de bilete, impiegații, revizorii și casierii vor intra săptamina viitoare în grevă generală. Spre deosebire de celelalte proteste, acesta este unul mai deosebit, deoarece greviștii vor înceta lucrul în zilele de 12-14 mai a.c. doar între orele 07.00-15.00. „Încercăm să sensibilizăm factorii de decizie din conducerea CFR și prin alte metode. Daca legea conflictelor de muncă spune că trebuie să asigurăm o treime din activitate, noi vom asigura două treimi. Sperăm că vom ajunge cît mai repede la o ințelegere cu conducerea companiei, pentru a nu crea neplăceri călătorilor”, ne-a declarat Ionel Socaciu, președintele Federației ELCATEL.

Protestatarii cer majorarea lefurilor cu 10%, tichete de masă și condiții mai bune de lucru. Ei au declanșat conflictul de muncă deoarece negocierile purtate cu administrația au ajuns în impas. Cei aproape 5.000 de muncitori din cadrul a trei companii de la cale ferată vor fi în grevă de avertisment azi între orele 07.00-09.00. Sindicaliștii au mai organizat o grevă de avertisment de două ore, înainte de Paști, dar nu au primit majorarea salarială cerută.

Referințe[modificare]