Evadaţi dacă aveţi curaj!

De la Wikiştiri

Salt la: navigare, căutare

5 mai 2005

Arizona, Statele Unite ale Americii – Peste 700 de puşcăriaşi consideraţi extrem de periculoşi au fost transportaţi de la o închisoare din Arizona, SUA la o alta din apropiere în condiţii de securitate minime, după ce şeful poliţiei locale, Joe Arpaio, a decis că toţi deţinuţii cu pricină să poarte nimic altceva decât o pereche de chiloţi roz şi câteva accesorii tipice homosexualilor, alături de cătuşe, după care au marşaluit circa 5 km până la noul penitenciar.

Considerat cel mai dur şerif din America, Arpaio a explicat că în acest mod trecătorii au putut vedea ce păţesc cei certaţi cu legea, iar pe de altă parte puşcăriaşii s-au aflat într-o postură prea jenantă pentru a încerca să evadeze.