Guvernul a decis îngheţarea salariilor bugetarilor până la sfârşitul anului

De la Wikiştiri

Salt la: Navigare, căutare

30 iunie 2005

Bucureşti, RomâniaGuvernul Tăriceanu a decis printr-o ordonanţă de urgenţă îngheţarea salariilor şi a posturilor bugetarilor. Salariile nu vor mai creşte în sectorul bugetar până la sfârşitul lui 2005 astfel încât suma cheltuită cu personalul bugetar să se poată încadra în limita stabilită de guvern în acordul cu FMI.

Această decizie vine în contextul unor scumpiri importante la utilităţi, care intră în vigoare la 1 iulie şi este motivată de angajamentul guvernului ca nivelul cheltuielilor de personal să nu depăşească anul acesta 5% din PIB.

Ordonanţa completează rectificarea bugetară, prin care majoritatea ministerelor urmează să piardă fonduri. Există însă şi sectoare în care fondurile au fost suplimentate, cum sunt sănătatea, pensiile şi şomajul. Ministrul de Finanţe, Ionuţ Popescu, a provocat discuţii în Alianţa D.A., prin propunerea de a mări cota TVA, pe motiv că e nevoie de mai mulţi bani la buget, însă a lăudat şi creşterea încasărilor bugetare provocată de impunerea cotei unice de impozitare. Preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Senat, Varujan Vosganian, a spus însă că şi în aceste condiţii, reducerea cheltuielilor este încă necesară: "Veniturile vor creşte în acest an cu circa 25.000 de miliarde de lei, însă avem nişte modificări pe cheltuieli. Cea dintâi este legată de diminuarea deficitului bugetar faţă de cel iniţial, de la 1,5% din PIB la 0,75% din PIB, ceea ce înseamnă o diminuare a cheltuielilor cu aproape 500 de milioane de euro"

Unelte personale