Noi personaje îşi depun candidatura pentru funcţii în PSD

De la Wikiştiri

Salt la: navigare, căutare
Se arată curcubeul la PSD?

20 aprilie 2005

Bucureşti, România – Tot mai multe personaje pe podium-ul Partidului Social Democrat.

Pentru funcţia de preşedinte vor candida la Congresul care începe mâine fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, actual senator PSD, în vârstă de 75 de ani; fostul ministru de externe, Mircea Geoană, senator PSD şi vicepreşedinte, în vârstă de 47 de ani; Nicolae Şerban, fost consilier prezidenţial, actual senator PSD, în vârstă de 37 de ani; şi Dorinel Dobre, fost candidat la alegerile parlamentare, primar al comunei Niculeşti, jud. Dâmboviţa.

Pentru funcţia de preşedinte executiv, bătălia se va da între Adrian Năstase, fost premier, actual preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al PSD în vârstă de 55 de ani şi Sorin Oprescu, fost candidat la primărie, senator şi vicepreşedinte PSD în vârstă de 54 de ani.

Pentru secretar general se vor lupta Miron Mitrea, Victor Ponta, Ecaterina Antonescu şi Francisc Tobă.