O duşcă în spatiu
De la Wikiştiri
5 mai 2005
Moscova, Rusia – Unul dintre cei doi oameni care s-au aflat în ultima jumătate de an la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, rusul Salijan Saripov, a declarat că astronauţii sau cosmonauţii aflaţi în misiune ar trebui să fie lăsaţi să mai ia din când în când câte o gura de alcool. Până acum, NASA şi Agentia Spaţială Rusă le-au permis celor plecaţi în spaţiu să aibă la ei doar lichide nealcoolice. "Nu este nimic rău în a bea zilnic un păhărel de cognac sau vin. Ne-ar ajuta să ne îmbunătăţim randamentul şi să scăpăm de stresul psihologic" a pretins Saripov. El s-a aflat pe SSI împreună cu americanul Leroy Chiao din octombrie 2004, revenind pe Terră în această săptămână, la bordul unei capsule Soiuz.