Papoulias va câștiga probabil al doilea mandat ca președinte al Greciei

De la Wikiștiri

3 februarie 2010 Atena, Grecia

Karolos Papoulias

Parlamentul grec se pregătește să-l aleagă pe președintele țării miercuri (3 februarie), iar șansele pentru câștigarea unui nou mandat sunt în favoarea socialistului de 80 de ani, Karolos Papoulias. Acesta candidează singur.

Dacă va fi ales, acesta va ocupa cel de-al 7-lea mandat prezidențial de la restaurarea democrației în 1974.

Funcția de președinte al Greciei este în mare măsură formală, dar perioada premergătoare alegerilor prezidențiale generează de obicei speculații ample și "manevre" politice privitoare la perspectiva organizării alegerilor anticipate. Incapacitatea parlamentului de a alege un președinte duce la dizolvarea adunării.

Constituția prevede că un candidat trebuie să obțină 2/3 din voturile parlamentului unicameral, adică 200 de voturi, pentru a deveni președinte. Dacă nu se obține această majoritate, se organizează un nou tur, care necesită același număr de voturi. În turul al treilea și final, organizat după cinci zile, sunt necesare 180 de voturi pentru alegerea președintelui.

Dacă și acesta se soldează cu un eșec, parlamentul este dizolvat și au loc alegeri anticipate. Noul parlament va trebui apoi să aleagă președintele.

Înainte de recâștigarea puterii în octombrie 2009, partidul socialist PASOK a promis declanșarea alegerilor anticipate la începutul anului 2010, respingând orice candidat potențial, inclusiv pe Papoulias.

La vremea respectivă, partidul conservator Noua Democrație (ND) avea o majoritate extrem de mică în parlament și voturi insuficiente pentru alegerea unui nou președinte.

Noul mandat al PASOK, cuplat cu rezultatele slabe obținute de ND în alegerile din octombrie, la care s-a adăugat criza deficitului bugetar care afectează Grecia, s-a soldat cu amânarea alegeirilor anticipate.

"Este o bucurie și o onoare pentru noi să venim astăzi la dumneavoastră cu o propunere care ne onorează pe toți, aceea de a vă alege ca președinte", i-a spus premierul George Papandreou lui Papoulias în timpul unei vizite de curtoazie efectuate săptămâna trecută.

Vineri, Antonis Samaras, principalul lider al opoziției și președintele ND, a anunțat sprijinul partidului său pentru Papoulias, care este considerat sănătos și viguros la cei 80 de ani ai săi.

Se preconizează că acesta va fi susținut de cei 160 de deputați ai PASOK, de 91 de deputați ai ND și de 15 parlamentari ai partidului de centru-dreapta Adunarea Populară Ortodoxă.

Douăzeci și unu de deputați aparținând formațiunilor extremiste, Partidul Comunist și Coaliția Radicală de Stânga, vor vota probabil "prezent".

Papoulias a fost ministru de externe în guvernele succesive ale PASOK și este binecunoscut pentru normalizarea relațiilor dintre Grecia și Albania la sfârșitul anilor 1980. În 1995, partidul de guvernământ a negociat de asemenea "acordul interimar" dintre guvernele de la Atena și Skopie.

Referințe