Socialiştii au câştigat parlamentul în Portugalia

De la Wikiştiri

Salt la: navigare, căutare

21 februarie 2005

Lisabona, Portugalia – Partidul Socialist a obţinut o victorie covârşitoare în algerile de duminică, în faţa partidului de guvernământ, Partidului Social-Democrat (centru dreapta). Socialiştii au obţinut majoritatea parlamentară absolută, 119 din 230 de mandate, potrivit rezultatelor preliminare, pentru prima dată deup revenirea Portugaliei la democraţiei. Prim-ministrul desemnat este Jose Socrates, liderul partidului, fost ministru al mediului în ultimul guvern socialist.

Participarea la vot a fost de 65%, mai mult decât la algerile din 2002. Partidul Social-Democrat a avut cel mai slab rezultat din istoria sa de după 1983, obţinând doar 73 de deputaţi.

Jose Socrates, adept al economiei de piaţă şi admirator al premierului britanic Tony Blair, a declarat că dacă va câştiga alegerile va revitaliza economia mutând accentul de la industriile de joasă calificare la cele cu tehnologie mai înaltă. "Vechiul mit - potrivit căruia numai dreapta putea aspira la o majoritate absolută, a căzut", a spus el.

Liderul socialist şi-a exprimat speranţa că victoria în alegeri va permite redarea încrederii în economie.