Sari la conținut

Putin salută îmbunătățirea relațiilor cu Bulgaria

De la Wikiștiri


16 noiembrie 2010 Moscova, Rusia

Prin eforturile prim-ministrului bulgar Boiko Borisov, Moscova şi Sofia au dezvoltat relaţii în câteva sectoare importante, a declarat prim-ministrul rus Vladimir Putin (în imagine) la Sofia.

Bulgaria și Rusia au semnat două acorduri cu privire la proiectul gazoductului South Stream și un al treilea cu privire la implementarea unui acord de asistență socială în timpul vizitei de lucru de o zi efectuată de prim-ministrul rus Vladimir Putin sâmbătă (13 noiembrie) la Sofia.

Acordul de acționariat al unei societăți mixte cu 50-50 părți sociale, care se va ocupa de construirea și operarea secțiunii bulgare a conductei care va transporta gaze naturale rusești în Europa, și articolele de asociere ale companiei au fost semnate de directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, și de șefa Holdingului Energetic Bulgar (BEH), Maya Hristova.

South Stream Bulgaria, cum se numește noua societate, urmează să fie înregistrată până la sfârșitul acestei luni. Sediul acesteia va fi la Sofia și "își va păstra fondurile la [societatea mixtă], care este deținută de stat în proporție de 100%", a explicat prim-ministrul Boiko Borisov.

Conform unui acord de planificare încheiat de cele două țări la începutul acestui an în vederea accelerării activităților la proiectul condus de Gazprom și de firma italiană Eni, societatea mixtă urma să fie înființată în februarie 2011. Conducta South Stream ar putea deveni astfel complet operațională cu patru luni înaintea programului, a declarat Miller la Sofia.

Construcția este programată să înceapă în 2013 și să fie finalizată până în 31 decembrie 2015, potrivit planurilor inițiale. Conducta, inclusiv secțiunea de 900 km din Marea Neagră care leagă portul rusesc Novorosiysk de portul bulgar Varna, este concepută să transporte gaze naturale rusești în Europa, ocolind Ucraina. Inițial, aceasta va transporta 30 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Anul trecut, Gazprom și Eni au convenit să mărească capacitatea anuală a South Stream la 63 miliarde metri cubi până în 2018.

Din acel moment, Bulgaria va primi 2,4 miliarde USD anual ca taxe de tranzit pentru conductă, potrivit lui Putin.

"Beneficiul material pentru Bulgaria este evident", a declarat prim-ministrul rus, salutând măsura de sâmbătă ca pe un "important pas către implementarea conductei". Costul proiectului urmează să fie stabilit până la sfârșitul lunii martie. Potrivit unor știri, acesta s-ar putea situa între 19 și 24 miliarde de euro.

La o conferință de presă susținută împreună cu omologul său bulgar, Putin a sugerat că și alte companii europene s-ar putea alătura proiectului South Stream. Pe lângă compania franceză EDF, care a fost de acord să primească o participație de cel puțin 10% din proiect, și unele firme germane și-au exprimat interesul față de aceasta, a declarat Gazprom anterior.

South Stream este considerat în mare măsură un rival al proiectului conductei Nabucco, sprijinit de SUA și UE. Nabucco este proiectată să transporte anual 31 miliarde de metri cubi de gaze naturale din regiunea caspică și Orientul Mijlociu către Europa și să reducă dependența UE de livrările rusești.

Borisov, a cărui țară este implicată și în respectivul proiect, a sugerat sâmbătă că Bulgaria îl consideră la fel de important ca South Stream.

"Bineînțeles că lucrăm la Nabucco cu aceeași viteză... pentru ca Bulgaria să devină într-adevăr un nod energetic în Balcani", a declarat el.

În timpul discuțiilor, Borisov a cerut de asemenea Rusiei să reducă prețul gazelor naturale pentru țara sa. Potrivit știrilor din presa rusească, Gazprom va oferi probabil Bulgariei o reducere de 5-7% până la sfârșitul anului 2012.

Cele două delegații au discutat de asemenea despre consolidarea relațiilor în alte domenii, inclusiv în domeniul comerțului, culturii și turismului. Putin, care a primit un ciobănesc bulgar drept cadou de la Borisov, a părut mulțumit de rezultatul vizitei sale de lucru, exprimându-și "satisfacția" față de negocieri.

Borisov, al cărui guvern a amenințat că va suspenda toate acordurile energetice majore cu Rusia în iulie 2009, când a ajuns la putere, a subliniat sâmbătă că relațiile dintre cele două țări "sunt acum pragmatice" și mânate de interese cu beneficii reciproce.

Sursă