Aderarea României la Uniunea Europeană ar putea fi amânată cu un an
1 iulie 2005 Bruxelles, Uniunea Europeană — Un important oficial european, citat de reporterul BBC, Ana Maria Bota, a declarat că datele primite până acum la Bruxelles sugerează nevoia unei amânări, pentru că România și Bulgaria au nevoie de mai mult timp pentru a pune în aplicare reformele importante care le-au mai rămas.
Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn a subliniat de nenumărate ori că România și Bulgaria nu vor fi primite în Uniune dacă nu își vor îndeplini angajamentele asumate în domeniul justiției, lupta împotriva corupției și întărirea controlului la granițe.
În octombrie, Comisia Europeană va publica un raport privind progresele făcute de România, iar dacă tonul acestuia va fi unul critic, cel mai probabil aderarea acesteia va fi amânată cu un an. În același timp, însă, este posibil ca Olli Rehn să nu anunțe declanșarea clauzei de salvgardare imediat după publicarea raportului, existând riscul ca România și Bulgaria să încetinească ritmul reformelor anul următor. Teoretic, o decizie finală privind lărgirea Uniunii Europene va fi luată doar la sfârșitului lui 2006.
Tratatul de aderare semnat la 25 aprilie, a fost ratificat până acum doar de către Slovacia, urmând ca în cazul unui raport pozitiv în octombrie, să fie ratificat de parlamentele naționale ale tuturor statelor membre ale Uniunii, înainte de a intra în vigoare.
Surse
- Ana Maria Bota, „Aderarea României amânată cu un an?” — BBCRomanian.co.uk, 1 iulie 2005
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |