Sari la conținut

Cupa Mondială 2010: Grecia este peste tot !

De la Wikiștiri


10 iunie 2010 Atena, Grecia — Întreabă orice suporter despre fotbalul grecesc și primele cuvinte pe care le vei auzi sunt "Euro 2004".

Următoarele vor fi în general "Otto Rehhagel". Acesta este numele antrenorului german care a condus naționala greacă spre triumf în Campionatul European de acum șase ani. Același antrenor conduce acum echipa în cea de-a doua participare la Cupa Mondială.

Împreună cu cei 23 de jucători selectați în lotul final, el a plecat din Grecia sâmbătă (5 iunie) în direcția Durban, Africa de Sud, unde vor petrece următoarea săptămână pregătind primul meci al echipei, împotriva Coreei de Sud.

Denumit "Othonas" de către presa greacă, acesta se bucură de o relație complexă cu suporterii. Toată lumea îl felicită pentru triumful de la campionatul european, chiar dacă unii îi critică metodele. El a fost criticat de presă pentru modul de selectare a lotului de jucători, pentru alegerile tactice de pe teren și pentru faptul că petrece prea mult timp în Germania.

Dar nimeni nu-i poate nega rezultatele. Grecii s-au calificat din nou la un eveniment major, reușind această performanță după ce au învins Ucraina cu 1-0 pe propriul ei teren. Aceasta a fost o răzbunare plăcută pentru meciul pierdut cu 1-0 în fața Ucrainei acum patru ani la Atena, un rezultat care a scos Grecia din Cupa Mondială, jucată în patria lui Rehhagel.

Dezamăgirea din 2006 l-a impulsionat pe acesta să-și schimbe metoda și să aducă jucători noi în echipă. Vârsta medie a jucătorilor din lotul actual este de sub 30 de ani.

Peste jumătate din cei 23 de jucători fac parte din cluburile grecești. Opt sunt de la Panathinaikos, campioana națională din acest an, în timp ce trei alte echipe -- Olympiakos, PAOK și Aris – au dat câte doi jucători.

Lotul este completat cu jucători din echipe europene, precum Campionato Italia și Bundesliga Germania.

Angelos Charisteas, golgheterul de la Euro 2004, revine împreună cu mijlocașul Kostas Katsouranis, fundașul Giourkas Seitaridis, portarul Kostas Chalkias și căpitanul Giorgios Karagounis.

SETimes s-a întâlnit cu membrii clubului de fani Farul Alb/Albastru în timp ce se pregăteau să se îmbarce la bordul avioanelor spre Africa de Sud. Aceștia și-au exprimat un optimism moderat în legătură cu șansele echipei.

"Ne așteptăm să vedem ceva mai bun", a spus Theofilos Adamakis. "Aș vrea să marcăm măcar o dată ca să sărbătorim, ceea ce nu am putut face în '94; să câștigăm un punct, ceea ce de asemenea nu am făcut în '94; să câștigăm un meci, ceea ce de asemenea nu am reușit în '94, și, dacă este posibil, să ne calificăm în turul doi, un alt lucru pe care nu l-am făcut în '94. Cu alte cuvinte, să mergem înainte".

"O performanță bună, decentă; și dacă ne calificăm, va fi ideal", a spus el.

"Cred că prezența noastră va fi foarte dinamică", a spus Triantafylla Serveta, vorbind în numele celorlalți suporteri greci care-și vor susține echipa în Africa de Sud.

Sursă

[modificare]