Editorial 6 aprilie 2005

Acest articol este un editorial!

Scopul acestuia este de a comenta evenimentele importante ale unei zile. Este posibil ca acesta să nu aibă un punct de vedere neutru ci exprimă frecvent opiniile autorilor care de obicei sunt cunoscuți. Se încearcă apariția zilnică a câte unui editorial Wikiștiri.

După o lungă perioadă de pauză în activitatea Wikiștiri și inclusiv a editorialului, revenim cu forțe proaspete...

Scriem istoria

Papa Ioan Paul al II-lea - cel mare, omul secolului, "umanistul numărul unu" (cf. Mihail Gorbaciov), "un vizionar la Vatican" (cf. Realitatea TV) - sunt doar câteva titluri atribuite acestui mare personaj din istoria omenirii. Într-adevăr a fost un mare personaj! Nu doar pentru meritele sale umane atât de mult mediatizate cât în special pentru partea sa spirituală. Acea parte pe care papa (un tată - cf. mărturiei unei tinere catolice) a trimis-o credincioșilor săi în întregul său pontificat de 26 de ani și aproape jumătate. Un mare spiritual al timpurilor noastre. Unii ar spune că ne părăsește. Dar oare așa să fie? Mai bine am spune că avem încă o persoană la care să trimitem cererile noastre de mijlocire și acesta indiferent de credință. Ca o paranteză aș spune că nu ar fi primul sfânt (în cazul în care va fi declarat astfel) căruia i se închină chiar și musulmanii; un exemplu concret avem de la Sf. Anton de Padova. Una din marile sale opere este cea a ridicării tinerilor la un înalt rang pe scara socială prin înțelegerea rolului lor în viitorul bisericilor și de ce nu, a lumii. Fără tineri, lumea s-ar sfârși în scurt timp prin lipsa populației. Papa și-a dat seama de acest lucru și de aceea este unul dintre cei mai iubiți papi din istorie. Probabil că nu au mai existat funerarii de o asemenea amploare la nici o înmormântare a papei. Un lucru de mirare este și faptul că nu a reușit să înceapă calea de unire a creștinilor ci de unire a credincioșilor - lucru văzut din relația lui cu evreii și cu musulmanii.

Răpit fără rost

Așa s-ar putea numi ceea ce se întâmplă în ultima perioadă cu jurnaliștii români din Irak. Dar oare așa și este? Numai timpul ne va putea arăta dacă într-adevăr a fost vorba de o răpire sau de ce nu, o înscenare. Nu putem spune nimic de acum ci doar să sperăm că din mila lui Dumnezeu acești jurnaliști se vor întoarce la familiile lor. Desigur, nu doar "eliberați de televiziuni" ci eliberați de răpitori.

Autor: Mihai 6 Apr 2005 16:10 (UTC)