Format:Pagina principală/Editorial
Editorial
Dincolo de propriul sine
Este important sa avem un scop in viata, care sa depaseasca dimensiunea propriului sine. Sa avem o cauză care sa treaca dincolo de satisfactia si bunastarea personala. O cauză care sa influenteze vietile semenilor si sa dea sens actiunilor noastre. Nu este suficient sa ne platim facturile, sa ne cumparam lucrul la moda ca sa fim "in randul lumii". Pentru multi, a petre timpul prin Mall-uri sau a expunem o imaginea sau un statut social (fara fond sau obținut nemeritat) in cluburi de fitze sau a se afisa cu masini "tari" prin statiuni sau “destinatii de vacanta la moda”, pentru a fi vazuti... ori a se lauda ca si-au petrecut concediul in cele mai tari statiuni ale lumii, inseamnă “a fi la moda”. Pentru cei de "bani gata" care conjunctural, fara alt merit (in afara faptului ca sunt odrasle ale unor politicieni sau ale clientelei politice ale acestora), aceste lucruri au devenit esentiale. Bogatii lenesi isi primesc recompensele...dar odata cu pierderea avantajelor isi pierd si "prietenii"
Avarul care traieste doar pentru sine, moare nefericit...dar pana atunci cauzează suferinta pentru o natiune intreaga de oameni normali, inzestrati cu simtul datoriei, cu credinta si frica de Dumnezeu.
Nepasarea politicienilor nostrii, viata lor obsedata de sine, nu poate duce la obtinerea sentimentului de implinire interioara, a seninatatii sau a oricarei semnificatii. Minciuna culturii in care traim, este aceea ca o filosofie care pune propria fiinta pe primul plan, este cheia succesului. Cu toate astea, o privite fugara la ceea ce poate aduce prosperitate si implinire in toate dimensiunile pe care le intreprindem in aceasta viata, incepe sa ne arate ca egoismul, concentrarea exclusiva asupra propriei persoane, este calea sigura catre esec.
Zicala si indemnul noastra autohton "fa-te prieten cu dracul pana treci puntea" subliniaza cel mai elocvent, dimensiunea pierderi constintei noatre ca natiune, prin interese marunte si prin pierderea credintei. Oamenii sunt dispusi sa-si vanda sufletul in schimbul unor avantaje personale, sperand ca-l vor pacali pe necuratul... dar aceea devin oameni au ramas fara suflet in incontienta lor.
Un bun lider trebuie sa-i slujeasca pe cei pe care este chemat sa ii conduca. Daca incerc sa idealizez, fara sa deranjez pe cineva, as adauga ca Hristos a fost intruchiparea suprema a ceea ce inseamna sa-i asezi pe ceilalti pe primul loc. Nu numai prin moartea sa, dar si prin stilul de viata, propavaduia ca, a-L respecta pe Dumnezeu si ai iubi pe oameni este cheia catre implinirea si realizarea propriei persoane. Societatea noastra s-a indepartat de mult de aceste idealuri, mai ales dupa acel 1989 care nea tinut ultima oara uniti, smeriti si iubitori fata de semeni... Suntem generatii de sacrificii, intrun ciclu infinit si neintrerupt fara perspective, care poate sa ne ofere "scuza" neimplicarii. Dar fiecare din noi are dreptul de a trai sau de ce nu, a suferi, asa cum ii dicteaza spiritul si constinta...sau asa cum il conduce mintea.
In aceasta lumina nebuna, normalitatea sau succesul unui politician, ar insemna rasplata de a revarsa binecuvantarea in viata altora. Ei au la indemana pargii si mecanisme spre a o face, insa si-au pierdut definitiv credinta vanzandu-si sufletele pentru avantaje trecatoare si efemere...Insa acestea sunt avantaje pe care nu le pot duce in pamant... pentru ca viata nu le ajunge pentru aseputea bucure de averile uriase cu care au secatuit aceasta tara si sperantele de mai bine a oamenilor simpli, a parintilor nostri care au muncit din greu sa cladeasca economia acestei tari. Dar toate lucrurile astea ar putea funtiaona doar intr-o lume ideala... (alta decat cea pe care am creat-o prin mentalitatea noastra), in care oameni n-ar fi preocupati doar de interese marunte, si nu ar fi indiferenti si nepasatori fata de proprii semeni si propriile interese cu adevarat importante... Ar functiona intr-o lume in care omenirea nu ar involua prin pierderea credintei...catre autodistrugere.
Se spune ca secolul 21 va fi unul al edificari spirituale... sau nu va fi deloc. Intr-adevar, ce valoare are bogatia atunci cand ramai singur intr-o lume fara oameni... intr-o lume pustie? Suntem un organism viu al caror celule se autodevoraza consumandu-si resursele, razvratite prin necredinta si o independenta nefireasca, fata de achilibrul firesc al unui Univers perfect... Kasza Sandor