Sari la conținut

Gripa aviară: zeci de victime în Turcia

De la Wikiștiri

10 ianuarie 2006 Istanbul, Turcia — Autoritatile europene sunt in alerta dupa ce s-a anuntat ca virusul gripei aviare a fost depistat in metropola turca Istanbul, un oras in care locuiesc aproximativ 12 milioane de oameni. Autoritatile turce au anuntat ca este posibil ca 59 de persoane sa fi contractat virusul pe tot cuprinsul tarii. Numai in regiunea Istanbul au fost spitalizate 21 persoane.

Explozia numarului posibilelor cazuri de gripa aviara in Turcia, si in special in regiunea orasului Istanbul, ii ingrijoreaza pe reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Acestia au declarat ca deocamdata nu s-a confirmat transmiterea virusului intre oameni. “Riscul potential pentru om e neschimbat. Nu exista indicii potrivit carora virusul ar putea fi transmis de la om la om”, afirma Klaus Stoehr, coordonator al programului mondial al OMS de combatere a gripei aviare. Stoehr a spus ca explozia cazurilor de gripa aviara in Turcia se datoreaza masurilor de protectie insuficiente luate de autoritati. Virusul s-a transmis exclusiv de la pasari la animale, au declarat oficialii OMS.

In regiunea Istanbul 21 de persoane au fost internate fiind suspecte de contractarea virusului gripei aviare, relatau ieri ziarele turcesti. Deocamdata, diagnosticul nu a fost confirmat, autoritatile asteptand inca rezultatele testelor de laborator. Mehmet Bakar, directorul adjunct al serviciilor de sanatate din provincia Istanbul, a confirmat ca virusul gripei aviare a fost descoperit in probele luate de la doi pui morti in cartierul Kucukcekmece, in partea europeana a orasului. Nu se stia daca era vorba de tulpina H5N1 a virusului. “21 de persoane suspectate (ca ar fi infectate) au fost tinute sub observatie la spital. Au fost recoltate probe de la acestea si trimise la un laborator pentru analiza”, a afirmat Mehmet Bakar. Sambata, alti sase copii din localitatea Van, care fusesera depistati pozitiv la virusul gripei aviare, se aflau intr-o stare critica. Alte 24 de cazuri posibile sunt tratate intr-o sectie speciala a spitalului universitar. Patru persoane au fost externate din spital dupa ce imbolnavirea nu a fost confirmata in cazul lor, iar alte cinci se afla in stare grava.

Inca 18 pacienti prezentand simptomele bolii, cei mai multi copii, sunt tratati in spitalele din Yozgat, Erzurum si Diyarbakir. Virusul gripei aviare a fost depistat la pasari in doua sate din nordul Turciei, pe coasta Marii Negre, au afirmat surse oficiale, la cateva zile dupa ce in estul tarii s-a inregistrat decesul a trei copii infectati cu virusul H5N1, informeaza Reuters.

Autoritatile turce au inceput sacrificarea in masa a mii de pasari in estul tarii saptamana trecuta dupa descoperirea primelor cazuri.

Yavuz Erkmen, guvernatorul regiunii Zonguldak, din nordul Turciei, a afirmat ca doua sate sunt in carantina, a informat agentia turca Anadolu. In Turcia nu se mai consuma carne de pasare.

Referințe