Instanța decide că Mamele de la Srebrenica nu pot da în judecată ONU
- 22 iunie 2013: Simona Halep câștigă două turnee în mai puțin de săptămână
- 1 iulie 2011: S-a descoperit că în tabloul „Autoportret” de Van Gogh era pictat fratele său, Theo
- 5 ianuarie 2011: Europol: Balcanii constituie o nouă rută pentru traficanții de cocaină
- 1 decembrie 2010: Haradinaj cere tribunalului de la Haga să îl elibereze temporar
- 10 iunie 2010: Tribunalul de la Haga condamnă șapte sârbi bosniaci pentru genocidul de la Srebrenica
1 aprilie 2010 Haga, Olanda —
Curtea de Apel de la Haga a respins marți (30 martie) un proces împotriva ONU intentat de organizația Mamele de la Srebrenica. Asociația care îi reprezintă pe supraviețuitorii celor masacrați la Srebrenica în iulie 1995 a acuzat ONU de incapacitatea de a preveni genocidul comis împotriva a aproximativ 8 000 de bărbați și băieți bosniaci. Curtea a concluzionat de asemenea că ONU nu poate fi dat în judecată în tribunalele olandeze din cauza prevederilor legate de imunitatea sa din convențiile internaționale, confirmând sentința emisă în 2008 de o instanță inferioară. Soldații olandezi din cadrul misiunii ONU de menținere a păcii nu au reușit să prevină crimele comise de forțele sârbe bosniace. Enclava era declarată zonă de securitate a ONU la acea dată.
În altă ordine de idei, ultimul martor din procedurile împotriva liderului Partidului Radical Sârb Vojislav Seselj va apărea în fața tribunalului pentru crime de război de la Haga la începutul lunii mai, a anunțat marți președintele completului de judecată Jean-Claude Antonetti. Judecătorii mai au de audiat trei martori, însă sănătatea precară a doi dintre aceștia va interfera cu capacitatea lor de a depune mărturie. Seselj este în arest din februarie 2003 pentru crime de război comise împotriva non-sârbilor din Croația, Voivodina și Bosnia și Herțegovina între 1991 și 1993. (Politika, Beta, Fena, Dnevni Avaz, B92, AP - 30/03/10)
Referințe
- setimes.com, „Instanța decide că Mamele de la Srebrenica nu pot da în judecată ONU” — setimes.com, 31 martie 2010
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |