Mitropolitul Basarabiei a sesizat Consiliul Europei

De la Wikiștiri
Acest articol este în construcție.
Puteți ajuta la dezvoltarea acestuia.
Dacă considerați că este gata de publicare,
schimbați formatul {{construcție}} cu {{publicare}}.

11.01.2007 Chisinau, R. Moldova —[[Categorie:]]

Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru Păduraru, a cerut autorităților europene să intervină pentru a opri abuzurile comise de autoritățile de la Chișinău la adresa Mitropoliei Basarabiei relatează, vineri, agenția moldoveană de presă Flux.

Într-o scrisoare deschisă adresată Secretariatului General al Consiliului Europei, Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), mitropolitul semnalează mai multe cazuri de abuz și intimidare la care au fost supuși clericii și enoriașii din cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Scrisoarea mai atrage atenția și asupra recentelor declarații ale președintelui Vladimir Voronin care amenința oficial, la finele anului trecut, cu scoaterea în afara legii și anularea înregistrării din 30 iunie 2002 a acestei biserici.

Astfel, în opinia prelatului Mitropoliei Basarabiei i s-ar aplica un tratament diferențiat (negativ) în comparație cu alte culte religioase.

ÎPS Petru mai acuză Guvernul de la Chișinău pentru faptul că refuză restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabiei, confiscate abuziv în timpul ocupației sovietice.

Intimidări

Totodată, în scrisoare se atrage atenția că, începând cu data de 2 decembrie 2007, majoritatea preoților Mitropoliei Basarabiei au fost vizitați la domiciliul lor sau la biserici și intimidați de către agenți ai statului.

„Acești agenți ai statului i-au interogat pe preoți asupra motivelor pentru care nu aderă la Biserica Ortodoxă Rusă și preferă să rămână în cadrul Mitropoliei a Basarabiei care ar fi «schismatică și ilegală».”

În final, ÎPS Petru Păduraru cere instituțiilor europene să continue monitorizarea modului de îndeplinire de către Republica Moldova a măsurilor individuale și generale în vederea executării Hotărârii CEDO din 13/12/2001.

În acest sens, Înalt Preasfinția Sa consideră că ar fi binevenită o nouă rezoluție interimară a CE pentru a obliga Republica Moldova să respecte decizia CEDO.

Referințe[modificare]

  • BBC” —