Puiu Hașotti nu i-a menajat pe social-democrați nici în Vinerea Mare

De la Wikiștiri
Ştire prin intermediul Wikiştiri

30 aprilie 2005 Constanța, România — Deși ar fi vrut să n-o facă, după propria mărturisire, pentru că ne aflam în Vinerea Mare, senatorul liberal Puiu Hașotti, vicepreședinte al PNL, nu s-a putut abține să nu critice PSD. Făcând o trimitere la o poezie a lui Mihai Eminescu, el a spus vineri, într-o conferință de presă, că în formațiunea politică amintită, după recentul congres „Ce e val, ca valul trece/Toate-s vechi și nouă-s toate“. El este convins că, indiferent cine conduce acest partid, „lucrurile vor rămâne la fel, pentru că el are rădăcini puternic înfipte în ceea ce a fost înainte de 1990“. Liderul liberal a mai spus că pe Ion Iliescu „l-a răpus ceea ce a urât el cel mai mult - democrația“ și că Miron Mitrea „și-a dovedit încă o dată vocația sa de trădător“. El a făcut trimitere la o discuție avută cu tânărul social-democrat Victor Ponta, care ar fi declarat că, pentru prima dată, la PSD au avut loc alegeri, dar că, speriați de turul II de la alegerile generale de anul trecut, colegii săi au vrut să tranșeze câștigarea postului de secretar general de către Miron Mitrea încă din prima fază.

Lui Puiu Hașotti nu i-a scăpat nici poziția adversarilor săi în legătură cu noua ordonanță legată de declararea averilor de către demnitari.

„După ce în Senat, PSD și PPRM au ciopârțit actul normativ respectiv, a subliniat el, reprezentanții celor două formațiuni politice vin și spun că vor face declarațiile în concordanță cu ordonanța guvernului. Nu vi se pare scandalos? Pace de-i mai înțelege“. El a mai adăugat că, indiferent ce vor face social-democrații și peperemiștii, parlamentarii Alianței D.A. vor respecta textul propus de executiv.