Sari la conținut

Tragedia de la Scânteia

De la Wikiștiri

14 august 2009 Scânteia, România — Un tren s-a ciocnit de un microbuz în județul Iași în apropiere de comuna Scânteia. 13 persoane au decedat. Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, iar la fața locului s-au deplasat zece echipaje ale SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță, o mașină de descarcerare și o mașină de pompieri, fiind raportate la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgențe și alte victime ale accidentului.

Medicul coordonator SMURD Iași, Diana Cimpoieșu, a declarat că au fost înregistrate 13 decese în urma accidentului de la Scânteia, iar trei persoane sunt în stare gravă. Una dintre victime este un copil de 10 ani.

Conductorul locomotivei a declarat că șoferul microbuzului era cu capul întors, în momentul impactului, potrivit bzi.ro.


Referințe