UE adoptă sancțiuni împotriva Libiei

De la Wikiștiri


2 martie 2011 LibiaUE a decis luni să ia măsuri restrictive suplimentare împotriva regimului lui Muammar Gaddafi.


UE a adoptat luni (28 februiarie) decizia de a introduce măsuri suplimentare împotriva regimului în curs de destrămare al Libiei, pe lângă cele aprobate de Consiliul de Securitate al ONU în urmă cu două zile.

Deși a pus sub interdicție livrarea de arme, muniție și alte materiale de acest gen țării nord-africane, conform celor prevăzute în rezoluția Consiliului de Securitate de sâmbătă, Uniunea celor 27 de națiuni a "interzis de asemenea comerțul cu Libia în ceea ce privește echipamentul care ar putea fi utilizat pentru represiune internă".

Măsura a fost aprobată luni la Bruxelles, în timpul unei întâlniri a Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie al Uniunii, în cadrul presiunii internaționale sporite asupra colonelului Muammar Gaddafi de a renunța și de a pune capăt vărsării de sânge din țară.

Adoptând interdicția de călătorie a ONU pentru 16 libieni -- printre care se numără Gaddafi, membrii familiei sale și alte persoane responsabile pentru represiunile împotriva protestatarilor civili începând din 15 februarie -- UE a decis să interzică altor zece persoane intrarea pe teritoriul Uniunii sau tranzitarea acestuia.

În plus, aceasta a extins lista ONU cu persoanele ale căror fonduri, alte active financiare și resurse economice din statele membre ale blocului trebuie înghețate. Pe lângă liderul libian și cei cinci membri ai familiei sale numiți în rezoluția Consiliului de Securitate de sâmbătă, UE a impus "o înghețare a activelor pentru alți 20 de indivizi responsabili pentru reprimarea violentă a populației civile".

Decizia Uniunii a fost anunțată în timp ce diplomați americani și europeni discutau despre posibila impunere a unei zone fără zboruri asupra țării nord-africane la sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

"Ceea ce se întâmplă -- violența masivă împotriva demonstranților pașnici -- ne șochează conștiința", a declarat comisarul UE pentru politică externă Catherine Ashton în discursul ținut la întâlnire. "Ar trebui să ne pună în mișcare".

Adresându-se consiliului format din 47 de națiuni, secretarul american de stat Hillary Clinton l-a acuzat pe Gaddafi că folosește "mercenari și bătăuși" pentru a înăbuși revolta populară împotriva regimului său.

Consiliul de Securitate a decis sâmbătă că trebuie sesizată Curtea Penală Internațională (CPI) în legătură cu actuala represiune violentă a protestatarilor civili din Libia. Acesta a cerut de asemenea autorităților de la Tripoli să coopereze cu tribunalul de la Haga, deși țara lor nu este parte a Statutului de la Roma, prin care a fost creat tribunalul.

"Vom continua să luăm în mod agresiv măsuri care credem că vor avea un efect", a menționat ea. "În mod evident, rezoluția Consiliului de Securitate, care a fost adoptată în timp record și a inclus țări care ezită adesea să împuternicească comunitatea internațională să ia asemenea măsuri, transmite un semnal puternic, inconfundabil".

Luni, ministerul american al finanțelor a declarat că Washingtonul a blocat active ale guvernului libian în valoare de 30 miliarde USD în ultimele câteva zile, într-o măsură fără precedent, în cadrul sancțiunilor unilaterale ale țării împotriva lui Gaddafi și a familiei sale.

Între timp, unii oficiali europeni au cerut o suspendare temporară a tuturor plăților pentru petrol și a altor plăți datorate Libiei pentru a tăia accesul lui Gaddafi la fonduri suplimentare pentru angajarea mercenarilor în încercarea sa disperată de a rămâne la putere.


Sursă[modificare]