Sari la conținut

UE are păreri împărțite cu privire la asistența greacă înaintea summitului

De la Wikiștiri


24 martie 2010 Grecia — Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și alți oficiali UE au cerut luni liderilor Uniunii să se pună de acord asupra unui mecanism de ajutor financiar pentru Grecia la summitul din această săptămână, însă unele state membre importante au continuat să se opună.

(Euronews, AFP, Reuters - 23/03/10; FT, AFP, DPA, Guardian, Euobserver, VOA, ANA-MPA - 22/03/10)

Luni (22 martie), înaintea summitului de două zile din această săptămână, UE continua să aibă păreri împărțite cu privire la asistarea financiară a Greciei și la modul de acordare a asistenței. Problemele Greciei legate de datorie și deficit au aruncat zona euro în cea mai gravă criză din existența sa de 11 ani.

O tabără -- din care fac parte Franța, Italia și Spania -- insistă că clubul celor 16 națiuni UE care folosesc moneda euro trebuie să dea dovadă de solidaritate cu Grecia și să se pună de acord asupra unui mecanism de ajutor pentru a preveni alte atacuri asupra monedei comune. Cealaltă tabără, condusă de Germania, și-a exprimat rezervele puternice față de orice opțiune de salvare.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că nici nu intenționa să discute despre această chestiune la deschiderea summitului de joi (25 martie) de la Bruxelles. Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a menționat că nu este necesară o decizie de salvare în acest moment.

„Suntem pregătiți să dăm dovadă de solidaritate politică, dar nu putem avea o situație în care Germania sau UE pun bani pe masă și ridică astfel presiunea reformelor de pe umerii Greciei”, a declarat ministrul și totodată liderul Partidului Democratic Liber, membru minor al guvernului de coaliție condus de Merkel.

Un nou sondaj publicat luni de Financial Times sugerează că 61% din germani se opun oricărui plan de salvare a Greciei, 40% din respondenți sprijinind chiar ideea ca țara lor să renunțe la euro.

„Nu e ca și când ar fi fost un dezastru natural și din această cauză ne aflăm în această poziție”, a declarat Westerwelle, citat de DPA. „Trebuie să ne amintim că [Grecia] a ajuns aici deoarece a folosit cifre false”.

Guvernul socialist nou ales al prim-ministrului grec George Papandreou, învestit în funcție în octombrie, a dezvăluit la scurt timp după aceasta că deficitul bugetar al țării pe 2009 va atinge 12,7% din PIB, cu mult peste limita de 3% impusă zonei euro.

Confruntându-se de asemenea cu o datorie publică uriașă care urmează să crească la 290 miliarde de euro anul acesta, Grecia a adoptat o serie de măsuri de austeritate în ultimele luni pentru a face față crizei financiare severe. Între timp, solvabilitatea țării a scăzut semnificativ, iar costul împrumuturilor de pe piețele internaționale a crescut.

Grecia, care trebuie să refinanțeze o datorie de aproximativ 20 miliarde de euro al cărei termen de maturitate este la sfârșitul lunii mai, a cerut țărilor din zona euro să o ajute să primească noi împrumuturi cu dobânzi mai mici decât cele cerute în prezent de investitori.

Atena crede că un semnal clar al sprijinului UE ar putea relaxa presiunea de piață cu care se confruntă în prezent țara.

Ministrul spaniol de externe Miguel Angel Moratinos, a cărui țară deține în prezent președinția rotativă a Uniunii celor 27 de națiuni, a declarat luni că Spania va solicita luarea unei decizii la summitul din această săptămână.

„Președinția spaniolă va lucra în acest sens”, a declarat el înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai UE de la Bruxelles. „Este un moment important pentru viitorul UE și al euro”, a adăugat Moratinos, menționând că Grecia merită să primească „această încredere, această solidaritate” pentru măsurile dureroase pe care le-a luat deja pentru a-și soluționa problemele financiare.

Guvernul lui Papandreou a anunțat un program de austeritate draconic de 4,8 miliarde euro la începutul acestei luni, program care a declanșat proteste repetate.

Alăturându-se cererilor de a încheia un acord cu privire la mecanismul de ajutor pentru Grecia la summitul din această săptămână, președintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a părut încrezător luni că Germania va sprijini în cele din urmă un acord.

„O cunosc pe Merkel, cancelarul Germaniei. Ea este un european dedicat și nu am îndoieli că, dacă va fi necesar, va fi în favoarea asistării financiare a Greciei”, a declarat președintele CE într-un interviu acordat publicației Financial Times. „Nu există stabilitate fără solidaritate și nici solidaritate fără stabilitate”.

Barroso a sugerat de asemenea că orice asistență financiară din partea zonei euro pentru Grecia acordată sub forma de împrumuturi bilaterale nu va constitui o încălcare a regulilor UE, care interzic în mod explicit salvarea unui membru al clubului de către cei 15 parteneri ai săi.

„Nu este o salvare”, a declarat el. „Am verificat acest lucru din punct de vedere legal... Dar refuzul salvării nu înseamnă refuzul ajutorului”.

Referințe