Ziua Mamei și Ziua Tatălui au fost aprobate ieri de către Camera Deputaților

De la Wikiștiri

30 septembrie 2009 București, România — Propunerea legislativă prin care sunt instituite oficial Ziua Tatălui și Ziua Mamei a fost adoptată marți de plenul Camerei Deputatilor cu 197 de voturi 'pentru' , 12 'impotrivă' și 10 abțineri după ce legea a fost aprobată de către Senat în vara acestui an. Proiectul legislativ a fost initiat de opt parlamentari apartinand tuturor grupurilor politice, și a fost elaborat în colaborare cu Asociatia T.A.T.A. (Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor).

Legea prevede ca prima duminică a lunii mai să fie declarată “Ziua Tatalui", iar a doua duminică aceleiași luni să fie declarată “Ziua Mamei", și are drept obiectiv asigurarea unui "echilibru social și evidențierea importanței ambilor părinți în viața de familie și în societatea românească".

Potrivit inițiatorilor, proiectul legislativ este "simbolic", el nu implică "niciun consum financiar" și nici nu acordă zile libere suplimentare (vezi Sărbători publice în România). De asemenea, inițiatorii au explicat că România era singurul stat din UE "care nu-i onorează pe cei doi părinți în cadrul unor sarbători destinate acestora" și printre puținele țări ale lumii care, în lipsa unei Zile a Mamei, a marcat doar Ziua Femeii - 8 martie, extinzandu-i acesteia aria de semnificații.

Referințe[modificare]