Cupa Mondială FIFA - de la Uruguay 1930 în Africa de Sud 2010

De la Wikiștiri
Jump to navigation Jump to search

2 iulie 2010 Africa de Sud

Oficial totul a început acum 82 de ani la cel de-al 17-lea congres FIFA.

La întrunirea din Amsterdam de pe data de 26 mai 1928, adunarea a aprobat cu 25 de voturi pentru și 5 împotrivă propunerea comitetului executiv, de a organiza, o dată la patru ani, o mare competiție de fotbal. La următorul congres, la Barcelona, un an mai târziu, organizația a ales Uruguay-ul ca fiind prima țară care să găzduiască Cupa Mondială FIFA. Au mai durat încă 14 luni până la demararea cupei, cu un meci între Franța și Mexic, jucat pe data de 13 iulie 1930.

Stadionul primei finale

Jules Rimet, francezul cu o viziune

Omul din spatele ideii Cupei Mondiale a fost Jules Rimet. Fondator și lider al Federației Franceze de Fotbal între 1919 și 1949 și al treilea președinte FIFA între 1921 și 1954, el a devenit și primul său președinte onorific. Pe durata mandatului său, organizația s-a extins de la 20 la 85 de națiuni.

Născut în satul Theuley-les-Lavoncourt, în estul Franței, pe data de 14 octombrie 1783, Rimet a fost fiul unui băcan cu venituri modeste. Îi plăcea sportul, dar a declarat că nu a jucat niciodată fotbal. El avea doar 24 de ani când a devenit co-fondator al clubului francez Steaua Roșie, club care există și astăzi. Rimet a devenit mai târziu avocat și a luptat în Primul Război Mondial ca ofițer.

Momente precum armistițiul neoficial de la Crăciunul anului 1914, când soldații britanici și cei germani și-au pus animozitățile de-o parte pentru a juca o partidă de fotbal într-o zonă „neutră” de pe câmpul de luptă din Flandra, sunt considerate a fi situații care l-au determinat pe Rimet să vadă acest sport ca fiind capabil să unească oamenii.

Inițial, el și-a prezentat propunerea la Jocurile Olimpice de la Antwerp din 1920, în timp ce era, provizoriu, la cârma FIFA.

Inspirat de succesul campionatului de fotbal din cadrul Olimpiadelor din 1924 și 1928 și, considerând că „fotbalul poate consolida idealul unei păci permanente și reale”, nu s-a oprit din a-și promova visul până când acesta nu s-a împlinit.

El nu s-a lăsat descurajat, a declarat nepotul său pentru cotidianul britanic Independent, acum patru ani.

„Bunicul meu era un om blajin, dar și puternic”, a declarat Yves Rimet. „Era greu să te contrazici cu el pentru că nu ceda niciodată”.

Să înceapă meciurile

Urugay-ul a fost ales ca gază pentru prima Cupă Mondială, nu doar grație victoriei sale atât din Olimpiada din 1924, cât și în cea din 1928, ci și pentru a-și marca 100 de ani de la câștigarea Independenței. Noua țara s-a oferit să asigure transportul și cazarea tuturor echipelor participante.

Cu toate acestea, Europa nu a părut a fi foarte entuziasmată de prima Cupă Mondială. Un mare obstacol îl reprezenta călătoria transatlantică de trei săptămâni până în America de Sud. Belgia, Franța, România și Iugoslavia au fost singurele reprezentante ale bătrânului continent ce au făcut parte dintre cele 13 echipe ce au concurat în cupa din 1930.

Pe lângă Uruguay, șase alte națiuni ale Americii de Sud – Argentina, Brazilia, Chile, Paraguay și Peru – precum și Mexic și Statele Unite, a căror echipă includea șase jucători britanici, au luat parte la noua competiție mondială.

Având în vedere numărul mic de țări concurente, jocurile din 1930 au reprezentat singura ediție a Cupei Mondiale care nu a implicat o rundă de calificări. Cele 13 reprezentative au fost divizate în patru grupe, iar câștigătoarea fiecăreia dintre acestea – Argentina, Statele Unite, Uruguay și Iugoslavia – au ajuns în semifinală.

În jocul inaugural, desfășurat în stadionul Pocitos din Montevideo, care acum nu mai există, din data de 13 iulie 1930, Franța a câștigat în fața Mexicului cu 4-1. La 19 minute de la începerea jocului, sportivul francez, Lucient Laurent și-a câștigat un loc în istorie marcând primul gol al unei Cupe Mondiale.

Peste 90.000 de microbiști au participat la finala de pe stadionul Centenario, jucată pe 30 iulie, când Uruguay-ul a bătut Argentina cu 4 la 2, iar Rimet a înmânat trofeul către Jose Nazassi, căpitanul echipei câștigătoare.

Deși Uruguay-ul a boicotat următoarele două ediții ale cupei – în 1934 în Italia și patru ani mai târziu în Franța – Cupa Mondială devenise deja un mare eveniment, mai ales în Europa. 16 echipe s-au calificat pentru turneul din 1934, în care Italia a câștigat trofeul după o victorie cu 2-1 în fața Cehoslovaciei.

„Squadra azzurra”, una dintre cele 15 echipe naționale care au trecut de calificări a triumfat din nou și în Franța, după ce a învins în fața Ungariei cu 4-2. Pe lângă Uruguay, o altă mare absentă a acestei ediții a fost Argentina, care s-a decis să se alăture vecinei sale pentru a boicota jocurile.

Apoi, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial și edițiile din 1942 și 1946 au fost anulate. Competiția s-a reluat în 1950 și a fost găzduită de Brazilia. Argentina a boicotat din nou jocurile. De data aceasta însă Uruguay-ul nu numai că a participat, dar a și câștigat trofeul, redenumit deja Cupa Jules Rimet, pentru a doua oară, învingând cu 2-1 reprezentanta Braziliei.

Având în vedere că anul 1954 marca 50 de ani de existență FIFA, care se mutase de curând la Zurich, organizația a decis ca turneul din acel an să se desfășoare în Elveția. 16 dintre cele 36 de participante la calificări au jucat pentru trofeu. În cele din urmă, cupa s-a îndreptat către Germania de Vest, după o victorie în fața Ungariei cu 3 la 2, pe data de 4 iulie 1954.

Suedia a găzduit jocurile din 1958, eveniment care a marcat nașterea uneia dintre cele mai mari legende ale fotbalului – brazilianul Pele, care, la acea data, avea doar 17 ani, și a cărui țară a învins Suedia cu 5-2 în finală, câștigând cupa pentru prima, dar nu și ultima dată. Pele, care a înscris șase goluri pe durata turneului, a ieșit atunci al doilea golgheter, după francezul Just Fonatine, cu 13.

Locația

Din 1962, de la ediția din Chile, competițiile au alternat ca desfășurare între țări americane și europene, singura excepție fiind Cupa Mondială găzduită în comun de către Coreea și Japonia în 2002 și cea actuală din Africa de Sud.

Exact ca în primele două ediții din 1930 și 1934, mai există și alte patru situații în care țara gazdă a câștigat pe teren propriu cupa – Anglia în 1966, Germania de Vest în 1974, Argentina în 1978 și Franța în 1998.

Doar șapte țări au câștigat Cupa Mondială până acum. Brazilia conduce cu cinci, urmată de Italia cu patru și Germania cu trei. Argentina și Uruguay au câte două victorii, iar Anglia și Franța câte una.

Brazilia este singura țară sud-americană care a câștigat o cupă pe teren european, în Suedia în 1958, în timp ce nicio țară europeană nu a reușit să câștige în competiții desfășurate pe alte continente.

Gerd Müller din Germanie este golgheterul istoric al Cupei până în acest moment, cu un total de 14 goluri. Cele 13 goluri ale lui Fontaine, toate cumulate în timpul jocurilor din 1958 din Suedia îl poziționează al doilea, înaintea scorului total de 12 goluri obținut de Pele.

Trofeul Jules Rimet

Trofeul pe care Rimet l-a purtat în bagaj, în drum spre Uruguay, a fost creat de sculptorul francez Abel Lafelur, special pentru prima Cupă Mondială din 1930. Avea 30 cm înălțime și reprezenta o statuetă de 4 kg, realizată din argint și placată cu aur, ce o întruchipa pe zeița Victoriei, pe o bază din lapis-lazuli.

Inițial denumită „Victoria”, aceasta fost redenumită în 1946 Trofeul Jules Rimet în cinstea președintelui FIFA.

Deși Rimet a avut dreptate cu privire la viitorul jocurilor, viața statuete lui Lafelur s-a dovedit a fi mult mai scurtă.

Pentru a nu cădea în mâna naziștilor, Ottorino Barassi, vicepreședintele italian al FIFA, a luat în secret trofeul de la banca din Roma, unde stătea în urma victoriei din 1938 a Italiei și a ținut-o ascunsă într-o cutie de pantofi, sub pat, pe toata durata celui de-al doilea Război Mondial.

Viața de după război a prețioasei statuete a fost și mai dramatică. Ea a dispărut în timp ce era expusă la Londra, în timpul meciurilor de calificare pentru jocurile din 1966 din Anglia. Un câine pe nume Pickles, a găsit-o în cele din urmă, îngropată sub un copac din Norwood, în sudul Londrei.

Brazilia și-a câștigat dreptul de a păstra originalul Trofeu Jules Rimet, după cea de-a treia victorie din 1970. În 1983, statueta a fost furată la Rio de Janeiro și nu a mai fost recuperată niciodată.


Referințe[modificare]