EULEX a suspendat militarii români acuzați de contrabandă
- 19 decembrie 2024: Investigație jurnalistică dezvăluie influența Rusiei asupra influencerilor pentru promovarea lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
- 13 mai 2021: Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare
- 4 martie 2018: The Weinstein Company solicită falimentul
- 16 noiembrie 2017: POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor
- 22 octombrie 2017: Comuna Ciocănești din Bucovina, în top 10 al celor mai colorate destinații turistice din Europa
28 aprilie 2010 România —
Șaisprezece jandarmi români din cadrul misiunii EULEX sunt acuzați că aveau asupra lor cantități excesive de țigări și alcool. O anchetă este în plină desfășurare.
Șaisprezece militari români din EULEX au fost suspendați din misiune joi (22 aprilie) pentru implicarea lor într-un posibil incident de contrabandă.
„Jandarmii, care se întorceau în România în concediu, aveau aparent asupra lor cantități excesive de alcool și țigări pe care încercau să le scoată din Kosovo”, a confirmat EULEX într-un comunicat de presă.
Incidentul s-a produs la Bllaca, la granița dintre Macedonia și Kosovo, în dimineața zilei de 20 aprilie, potrivit EULEX. Jandarmii au fost chestionați de vameșii macedoneni și „au fost confiscate cantități mari de băuturi alcoolice și de țigări”, se spune în comunicat.
Lambert Lukas, adjunctul șefului poliției EULEX, a declarat că „urmează să fie stabilite” împrejurările exacte legate de acest incident.
„EULEX ia în serios orice acuzații privitoare la faptul că membrii săi ar fi putut acționa ilegal sau contrar codului strict de disciplină internă al misiunii. Dacă se va constata că unele persoane au acționat greșit, se vor lua măsuri, fără nici un fel de ezitare”, a afirmat Lukas.
Șeful misiunii, Yves de Kermabon, care a fost informat despre incident de către Punctul de Contact Național Român, a cerut „o investigație imediată și completă asupra acestei chestiuni”.
Agenția de știri INA a relatat incidentul, la fel și site-ul cotidianului Koha Ditore din Kosovo. INA a citat de asemenea direcția vamală macedoneană, care a afirmat că au fost implicați 17 români, printre care șoferul autobuzului oficial al EULEX.
„În timpul controlului vamal al autobuzului, la bord au fost descoperite 341 de cutii de țigări -- Bond, Monte Carlo, Manchester, Pall Mall, Winston, Lucky Strike și LM -- și 133 litri de diferite băuturi alcoolice. În timpul verificărilor s-a dovedit că mărfurile ilegale aparțineau șoferului de autobuz și celorlalți pasageri”, a declarat biroul de presă al serviciului vamal macedonean, citat de Koha Ditore.
INA a informat că mărfurile au fost confiscate, iar șoferul și pasagerii vor fi amendați.
„Direcția Vamală are în vedere controlul mașinilor oficiale ale misiunilor diplomatice din Kosovo, mașini care folosesc granița și teritoriul Macedoniei ca destinație de tranzit”, a informat Koha Ditore.
Jandarmii s-au întors în România, unde incidentul va fi investigat de o comisie a Jandarmeriei Române.
„Autoritățile macedonene nu i-au acuzat pe jandarmi de contrabandă, bunurile respective fiind pentru consumul propriu”, a declarat Jandarmeria într-un comunicat.
Surse diplomatice au declarat presei locale că grupul transporta mărfuri care depășeau limita legală de 1 000 de euro de persoană și că a plătit amenzi de câte 500 de euro, plus taxe vamale de câte 100 de euro înainte de a părăsi Macedonia.
Florin Hulea, un purtător de cuvânt al Jandarmeriei, a declarat că jandarmii nu cunoșteau legislația macedoneană și că incidentul a luat amploare din cauza barierelor de limbă. Grupul și-a petrecut noaptea într-un hotel de lângă frontieră, iar a doua zi dimineața a plătit amenzile, a adăugat Hulea.
Referințe
- Linda Karadaku, „EULEX a suspendat militarii români acuzați de contrabandă” — setimes.com, 27 aprilie 2010
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |