Partidul de guvernământ din România continuă eforturile de demitere a lui Geoană
- 19 mai 2025: Nicușor Dan (foto) a fost ales în funcția de președinte al României
- 4 aprilie 2025: Ședință festivă și expoziție aniversară organizată de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
- 30 martie 2025: SCM Timișoara a cucerit Supercupa României la rugby!
- 13 martie 2025: Digitalizare și protecția mediului pentru o agricultură durabilă
- 13 martie 2025: Timișoara ATU PENTRU EDUCAȚIA TA
19 martie 2010 București, România —
Partidul Democrat Liberal (PDL), aflat la guvernare, a anunțat miercuri (17 martie) că va solicita o decizie a Curții Constituționale dacă eforturile sale de demitere a social-democratului Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului vor fi dejucate. PDL dorește demiterea lui Geoană pentru încălcarea regulilor Senatului. Tentativele formațiunii de a iniția o moțiune de cenzură au eșuat deja de câteva ori, după ce atât Biroul Permanent al Senatului, cât și Geoană însuși, în calitate de președinte, au refuzat să supună această chestiune votului. Ca urmare, activitatea din senat a fost practic suspendată.
În altă ordine de idei, Cristian Anghel, primarul orașului Baia Mare din nord-vestul țării, a fost condamnat miercuri la doi ani și jumătate de închisoare pentru deturnarea fondurilor publice. Procurorii au declarat că Anghel, un reprezentant al Partidului Național Liberal, de opoziție, a plătit în 2006 o sumă mult prea mare pentru o proprietate destinată construirii primăriei orașului. (Mediafax, Realitatea, Mediafax, Agerpres, AP, Cotidianul, Gândul, Evenimentul Zilei - 17/03/10)
Referințe
[modificare]- setimes.com, „Partidul de guvernământ din România continuă eforturile de demitere a lui Geoană” — setimes.com, 18 februarie 2010
