Românii au câștigat medalii de aur la Salonul de Invenții de la Geneva
- 19 decembrie 2024: Investigație jurnalistică dezvăluie influența Rusiei asupra influencerilor pentru promovarea lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
- 13 mai 2021: Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare
- 4 martie 2018: The Weinstein Company solicită falimentul
- 16 noiembrie 2017: POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor
- 22 octombrie 2017: Comuna Ciocănești din Bucovina, în top 10 al celor mai colorate destinații turistice din Europa
18 mai 2010 Geneva, Elveția —
Pentru al doilea an consecutiv, România a strălucit la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, reprezentanții ei câștigând medalii de aur în trei domenii diferite -- auto, medical și îmbrăcăminte pentru copii.
Târgul a avut loc la sfârșitul lunii aprilie în complexul Palexpo din Geneva. Acesta a atras 780 de inventatori din 45 de țări. România a prezentat 1 000 de invenții.
Raluca Ioana van Staden a câștigat premiul pentru cea mai bună femeie inventator cu un senzor care detectează cancerul la nivel molecular. Vedeta română de televiziune, Andreea Marin-Bănică, a fost medaliată cu aur pentru un body cu chiloțel extensibil pentru bebeluși. Studentul Corneliu Birtok-Băneasă a câștigat pentru o invenție care reduce consumul de carburant auto.
"Invenția mea se numește dispozitiv dinamic de transfer al aerului. Pe scurt, acesta îmbunătățește transferul de aer spre filtrele de aer ale autovehiculului, fapt care generează o scădere cu până la 20% a consumului de carburant, în special în timpul sezonului cald", a declarat pentru SETimes Birtok-Băneasă, student în ultimul an la secția auto a Facultății de Inginerie din Hunedoara, oraș situat în centrul României.
"Am creat primul filtru în 2000 pentru propria mea mașină, iar apoi am început să-l testez pe mașinile prietenilor mei. În 2008 am inventat dispozitivul dinamic de transfer al aerului, pe care l-am testat pe autoturismul prietenei mele".
Birtok-Băneasă a fost sprijinit în cercetările sale de către Facultatea de Inginerie și de un institut specializat din București după ce a participat la salonul național de invenții din 2007.
"A fost o invenție apărută din necesitate", a spus el. "Intenționez să-mi încep propria afacere și sper ca din a doua jumătate a anului să am propria mea linie de producție. Estimez un preț de vânzare de aproximativ 13 euro".
Van Staden s-a întors recent în România după zece ani de cercetare în străinătate. "Invenția mea constă dintr-un tip nou de senzor care poate fi utilizat pentru detectarea cancerului în mai puțin de șase minute, direct dintr-o probă de sânge", a declarat aceasta postului de radio public.
"[Testul poate detecta] cancerul de sân, de ovare, gastro-intestinal și de prostată", a adăugat ea, menționând că depistarea precoce poate duce la rezultate mai bune. Senzorul pe care l-a creat este fabricat dintr-o pastă de diamant și măsoară sub 1 mm.
Marin-Bănică a atras interesul cu body-ul cu chiloțel extensibil pentru bebeluși "Violet", după numele fiicei sale.
" Nu sunt decât un 'inventator ocazional', ideea simplă și foarte utilă pentru copiii aflați în primii ani de viață fiindu-mi inspirată de o nevoie a fiicei mele când avea doar câteva luni", scrie Marin-Bănică pe blogul ei.
Președintele MB Telecom, Mircea Tudor -- care a câștigat marele premiu la Salonul de Invenții de la Geneva din 2009 pentru un dispozitiv care scanează camioanele – a fost un membru al juriului.
Referințe
[modificare]- Paul Ciocoiu, „Românii au câștigat medalii de aur la Salonul de Invenții de la Geneva” — setimes.com, 18 mai 2010