Textul integral al conferinței de presă a premierului Tăriceanu
- 19 decembrie 2024: Investigație jurnalistică dezvăluie influența Rusiei asupra influencerilor pentru promovarea lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
- 13 mai 2021: Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare
- 4 martie 2018: The Weinstein Company solicită falimentul
- 16 noiembrie 2017: POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor
- 22 octombrie 2017: Comuna Ciocănești din Bucovina, în top 10 al celor mai colorate destinații turistice din Europa
7 iulie 2005 București, România — Premierul și-a început conferința de presă cu următoarea declarație: "Doresc să vă informez asupra conținutului discuției pe care am avut-o astăzi cu membrii cabinetului, ca urmare a deciziei Curții Constituționale de a respinge o serie de articole din legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului și care, după cum știți, a primit aprobarea Parlamentului prin respingerea moțiunii inițiată de opoziție. Fără îndoială, suntem în fața unei situații politice în care Curtea Constituțională amputează în mod esențial conținutul legilor reformei Justiției și practic împiedică actualul Executiv, care a primit încrederea Parlamentului, să continue procesul de reformă. Procesul de reformă a Justiției este un element necesar în plan intern și reprezintă, de asemenea, un angajament esențial pe care România și l-a luat față de UE.
Cu procesul reformei justiției blocat nu avem nici o șansă să obținem un raport de monitorizare favorabil care să permită aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007. În fața acestei situații, nu există decât o singură soluție: soluția este să ne întoarcem din nou la electorat prin depunerea demisiei Guvernului și să așteptăm verdictul popular, votul popular este cel care va decide dacă România vrea să meargă în continuare pe reforma Justiției sau vrem să menținem același sistem ticăloșit, cu o Curte Constituțională care este dominată politic de partidul care s-a aflat la putere și care încearcă prin toate mijloacele să-și apere privilegiile. Pentru că, prin ceea ce s-a întâmplat, observăm foarte clar, de fapt se încearcă menținerea privilegiilor care există în acest moment în Justiție.
Este un lucru pe care îl constatăm - și eu îl constat cu amărăciune - că procesul de reformă a Justiției este practic împiedicat în acest moment. Numai decizia votului va putea să restabilească, aș spune, un sens normal, pentru că, prin această decizie, Curtea Constituțională pune într-o situație fără precedent, subliniez fără precedent, atât Guvernul cât și Parlamentul. Nu putem să ne facem că nu vedem acest fapt grav și nu există, din păcate, o formulă procedurală care să ne permită să ieșim din acest impas. Trebuie să dăm populației posibilitatea să spună ce vrea, trebuie să dăm populației posibilitatea să dea un mesaj clar, care va fi, sunt convins, cel legat de continuarea reformei, de necesitatea continuării reformei Justiției.
De aceea, am anunțat membrii Cabinetului că în acest moment consider că actualul Executiv trebuie să-și încheie misiunea și să demarăm procedurile necesare angajării alegerilor anticipate.
Am discutat acest lucru azi dimineață cu partenerii de coaliție, le-am făcut o informare asupra modului în care văd situația și asupra soluției pe care o preconizez. Este o decizie irevocabilă pe care am luat-o. Voi cere în continuare partidelor din coaliție să demareze procedurile interne de aprobare a dizolvării, practic, a Parlamentului, prin procedurile constituționale pe care le cunoașteți. Va trebui, odată demisia prezentată, să ne prezentăm din nou după investirile succesive făcute de Președinte pentru formarea Guvernului în Parlament, deci în conformitate cu procedurile constituționale va trebui să demarăm alegerile anticipate.
În această seară voi merge să-l informez pe președintele Traian Băsescu asupra acestei decizii și sigur că aștept partidele membre ale coaliției să ia act de această decizie a mea și să o susțină pentru a putea în final degaja o soluție politică care să permită în continuare României să continue cu reforma sistemului Justiției și să-și respecte angajamentele legate de aderarea la UE. Vreau să subliniez că, în această perioadă, Executivul va continua să-și îndeplinească angajamentele luate, va continua eforturile pe calea respectării angajamentelor pentru integrarea în UE. Acesta rămâne un obiectiv prioritar fără doar și poate.
Au urmat întrebări adresate de participanți primului-ministru:
Î: Care va fi calendarul alegerilor anticipate și când estimați că vor avea loc?
R: Calendarul alegerilor îl vom stabili în zilele următoare, în consultări cu Alianța, cu partenerii de coaliție.
Î: Veți fi aliați în continuare?
R: Alianța merge în continuare împreună, în formula pe care o știți.
Î: Exact care va fi procedura? Vă veți depune inclusiv dumneavoastră demisia și când se va întâmpla acest lucru?
R: Astăzi urmează să avem o discuție și o consultare cu privire la procedurile de declanșare a alegerilor. V-am spus decizia mea. In același timp, trebuie să vă spun că există proceduri interne la fiecare partid în cadrul Alianței și la ceilalți membri ai Coaliției care vor trebui parcurse pentru ca să putem avea susținerea necesară în Parlament. Nu uitați că Parlamentul va trebui să joace un rol important și de aceea avem nevoie de o susținere în prealabil.
Î: Atâta timp cât Curtea Constituțională rămâne aceeași, ce ar rezolva un Guvern nou, un nou Parlament, care să se confrunte din nou cu situația de acum?
R: Vă pot spune foarte clar că în România nu pot să existe puteri independente de voința populară, chiar și Curtea Constituțională. Mai presus de orice, ținând cont de echilibrul și controlul reciproc al puterilor, în stat există un drept suveran, este dreptul poporului de a judeca și de a da mesajul pe care îl consideră. Și sigur acest lucru îl vom vedea la alegeri.
Î: Conservatorii au participat la această reuniune a Coaliției și au fost de acord? Și dacă vi se va propune, veți accepta interimatul?
R: M-am consultat așa cum v-am spus cu liderii tuturor partidelor. In privința celei de-a doua întrebări, astăzi este prematur să vă răspund.
Î: Ce se va întâmpla cu legea pe care v-ați asumat răspunderea? Vor continua procedurile?
R: Nu pot continua procedurile, dintr-un motiv foarte simplu și foarte clar. V-am spus că pachetul de reformă a justiției a fost golit de conținut. Nu mai putem vorbi de o reformă a justiției. Putem vorbi despre orice altceva, despre un simulacru la care nu suntem dispuși să participăm. Astăzi am luat hotărârea în ședința de Guvern să promovăm prin Ordonanța de Urgență pachetul de reformă privind legile proprietății, însă care nu a fost vizat de deciziile Curții Constituționale în nici un fel și era singurul care se mai putea salva. Nu știu cum am putea să discutăm în Parlament articolele care sunt vizate de decizia Curții, pentru că atunci am accepta practic să mergem mai departe cu un pachet care și-a pierdut total conținutul inițial.
Î: Președintele vorbea la un moment dat despre o majoritate confortabilă în Parlament. Aveți ceva de comentat? Cum vedeți noua structură după alegeri?
R: În primul rând, consider că vom merge la alegeri anticipate tocmai ca să ne întărim majoritatea parlamentară. Nu vreau să fac acum estimări, dar sunt convins că populația va înțelege care este mesajul politic, care este situația politică în care se găsește România. România are nevoie de o soluție politică limpede, clară, lipsită de orice fel de ambiguități, pentru a continua pe calea reformei. Se vede foarte clar că la nivelul justiției sistemul opune o rezistență marcantă în ceea ce înseamnă efortul de reformă. În același timp sunt anumite structuri care încă sunt puternic influențate de factorul politic și de conflicte de interese. Aceste lucruri vor trebui rezolvate pentru a avea o justiție corectă în România și o justiție eficientă. Și cred că este normal să facem apel la susținerea poporului, la susținerea votului, pentru a rezolva aceste lucruri.
Î: Aseară la aeroport ați declarat textual că nu este deloc oportun să vorbim despre subiectul anticipatelor. Ce v-a făcut să vă răzgândiți?
R: Vreau să vă rog ceva, dacă vreți să discutăm chestiuni esențiale sunt dispus. Pe aceste chestiuni minore nu vă dau un răspuns. Hai să fie ultima întrebare de acest fel. Eu am primit decizia Curții Constituționale, de fapt, nu decizia, ci comunicatul de presă, în avion. A trebuit aseară, cum era și normal, să stăm să facem o analiză profundă a consecințelor acestei decizii. În urma acestei analize, v-am prezentat concluziile acum.
Î: Pe sprijinul căror partide parlamentare contați pentru ca aceste proceduri de alegeri anticipate să poată demara?
R: Întotdeauna, într-un Parlament normal există o majoritate și o opoziție. Contez pe actuala Coaliție, pe actuala majoritate.
Î: Anticipatele ar pune în pericol aderarea României din 2007? Cum vedeți acum această situație?
R: Vreau să vă spun că integrarea României în UE nu mai depinde astăzi de anticipate sau de altceva. Decizia Curții Constituționale practic ridică blocajul penru aderarea României la UE. Guvernul trebuie să constate acest lucru, noi toți trebuie să constatăm acest lucru și să încercăm să ieșim din acest impas major.
Referințe
Biroul de presă, „Conferință de presă” — Site-ul Guvernului, 7 iulie 2005
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |