UE vs. Axa Paris-Berlin-Moscova - o contradicție oportună?

30 noiembrie 2015 Paris, Franța — Parisul jonglează în politica sa externă stârnind nedumeriri și întrebări. Confruntată cu criza imigranților și cu atentatele jihadiste, Franța, atât de intransigentă la început, și-a schimbat radical diplomația față de Siria, de câteva luni încoace, trecând în planul doi viitorul președintelui Bashar Al-Assad.

Sângeroasele atentate din 13 noiembrie de la Paris au determinat o iuțire a virajului politicii franceze. François Hollande a anunțat limpede că prioritatea absolută a statului francez o reprezintă lupta împotriva Statului Islamic, care a revendicat atacurile.

„Inamicul nostru în Siria este ISIS”, a afirmat Hollande, după atentatele jihadiste. Dar până unde merge schimbarea de direcție a politicii externe franceze? Și pentru câtă vreme?

Șeful diplomației franceze, ministrul de externe Laurent Fabius, a stârnit rumoare vineri, declarând în premieră că forțele regimului sirian pot fi luate asociate în lupta împotriva ISIS.

Ministrul de Externe francez a spus la canalul de televiziune RTL:

„Sunt două serii de posibile acțiuni: bombardamente aeriene (...) și acțiuni ale unor forțe terestre, care nu pot fi ale noastre, dar care pot fi deopotrivă forțe ale Armatei Siriene Libere (de opoziție față de Assad), forțe arabe sunnite, și, de ce nu, forțe ale regimului Assad, dar și forțe kurde, bineînțeles.”

Aceste afirmații au surprins mai ales pentru că veneau din partea unui mare dezaprobator al lui Assad, pe care l-a catalogat cândva drept „călău al propriului popor” și „Assad și teroriștii sunt două fețe ale aceleiași monede.”

În declarația sa de vineri privindu-i pe sirienii lui Assad, Fabius a mers, se pare, prea departe pentru șeful Hollande. Potrivit unui comunicat al președinției, nu se pune problema unei colaborări acum cu armata siriană.

Pentru ca această colaborare să se poată înfăptui, arată președinția, trebuie îndeplinite mai multe condiții: instalarea unui guvern de uniune națională care să cuprindă toate forțele politice, inclusiv din diaspora; un calendar al tranziției puterii în Siria; și, mai ales, nimic nu va fi posibil cât Assad va continua să masacreze propriul popor.

Câteva ore mai târziu, lăsat pe dinafară, Fabius s-a simțit obligat să vină cu clarificări: colaborarea cu armata siriană în lupta împotriva ISIS nu ar fi posibilă decât în cadrul unei tranziții politice.

Relația cu Moscova.

Atentatul de la Paris și valul nesfârșit de imigranți au schimbat mult situația. Între timp, a devenit evidentă o reapropiere a Franței de Rusia, aliata tradițională fidelă a regimului de la Damasc. Parisul și-a însușit în scurt timp ideea unei coaliții internaționale unice pentru a lupta contra ISIS, lansată de Putin în septembrie, de la tribuna ONU, propunere respinsă la vremea respectivă tocmai de faptul că Moscova dorea ca din alianță să facă parte și regimul sirian.

Declarațiile lui Fabius au atras mai mult atenția pentru că au fost făcute a doua zi după vizita lui Hollande în Rusia, la Kremlin, prilej cu care cele două țări au convenit să-și „coordoneze” loviturile aeriene în Siria împotriva ISIS.

Rusia, acuzată de Occident că nu atacă decât moderat ISIS și că se concentrează asupra celorlalte grupări rebele, care vor să răstoarne regimul de la Damasc, se va „abține” să bombardeze „opoziția sănătoasă”, a promis Putin, dar desigur termenul este mai mult decât relativ. Totodată, liderul rus a continuat să insiste că armata siriană este un „aliat natural în lupta împotriva terorismului”.

Și în Germania, aliata cea mai apropiată a Franței, lucrurile par politic, - economic sunt deja - să devină înclinate spre Rusia. Ministrul Apărării de la Berlin, Ursula von der Leyden, și-a exprimat duminică deschiderea pentru o participare a armatei siriene a lui Bashar Al-Assad la lupta internațională împotriva ISIS.

Într-o declarație făcută la un post TV german, ea a spus:

„Sunt părți ale trupelor din Siria care sunt întru totul acceptabile, ca și în cazul Irakului, unde a avut loc cu succes o formare a trupelor locale.”

Totuși, ministra germană a apărării a ținut să precizeze că „nu există un viitor cu Assad, asta este clar”.

Interesant este că și la Paris, și la Berlin, anunțătorii reorientării spre Moscova sunt miniștri, care anunță schimbări spectaculoase, după care, liderii Hollande și Merkel vin să aducă nuanțele de rigoare. Arată aceasta o strategie comună? Este oare asta o dovadă că alianța franco-germană, - vitală pentru coeziunea Uniunii Europene -, este pe cale să se transforme într-o ex-UE axă Paris-Berlin-Moscova? Ce implicații are aceasta pentru viitorul și existența UE dacă se ia în considerație politica Rusiei față de țările est-europene? O întrebare foarte grea.

Referințe