Bulgaria își va rechema ambasadorii care au colaborat cu serviciul secret comunist

De la Wikiștiri

19 decembrie 2010 Sofia, Bulgaria

Toți ambasadorii și consulii bulgari care au servit drept agenți ai serviciului secret din perioada comunistă vor fi rechemați, a promis prim-ministrul Boiko Borisov miercuri (15 decembrie).

"Trebuie să ne distanțăm de acești oameni", a declarat el la o zi după ce o comisie a concluzionat că aproape jumătate din actualii diplomați din străinătate au colaborat cu fosta Darzhavna Sigurnost (Securitatea de Stat) înainte de căderea comunismului în 1989.

"Imaginați-vă acești agenți în țările vest-europene. Aceștia au lucrat pe vremuri împotriva lor în calitate de inamici ideologici și acum ei ne reprezintă guvernul acolo", a menționat Borisov.

Așa-numita Comisie a Dosarelor a declarat marți că un număr total de 218 indivizi, sau 47% din toți cei 462 de diplomați care au servit drept ambasadori, șefi adjuncți de misiune și consuli bulgari în ultimii 21 de ani, au fost afiliați serviciului secret notoriu. Printre aceștia s-au numărat 26 de persoane care au murit deja și ale căror nume nu pot fi dezvăluite, conform legii.

Restul de 192 sunt identificați drept foști agenți, inclusiv peste 40 de înalți diplomați bulgari detașați în prezent în Marea Britanie, Germania, Italia și în alte zece state membre UE, în câteva țări balcanice, la ONU și în alte țări din lume.

Ministrul de externe Nickolai Mladenov s-a declarat surprins să constate că 45% din actualii ambasadori sunt foști agenți secreți și că, în loc să scadă, numărul lor a crescut de fapt în ultimii ani.

"Este un lucru total inacceptabil. Bulgaria este membră a UE și NATO, iar această situație subminează încrederea aliaților noștri", a afirmat Mladenov.

El a menționat de asemenea că guvernul va înainta o nouă lege privind numirile diplomatice la începutul anului următor, pentru a elimina posibilitatea ca foștii colaboratori comuniști să servească drept reprezentanți ai țării în străinătate.

El a declarat că guvernul a cerut președintelui Georgi Parvanov, care aprobă toate numirile de ambasadori, să recheme toți trimișii bulgari în străinătate care au fost implicați în fostul serviciu secret.

Prin lege, ministerul de externe numește candidații pentru postul de ambasador, însă numirile, precum și demiterile, sunt supuse aprobării președintelui.

Parvanov, al cărui mandat de cinci ani se încheie anul următor, respinge cererile de a-i rechema pe diplomați. Insistând că aceștia au contribuit la admiterea țării în NATO și UE, el a declarat că nu crede în "epurări politice". El a afirmat că este pregătit să examineze dosarele diplomaților pentru a vedea dacă există vreun temei de reproș.

Într-un interviu acordat joi dimineața canalului național privat Nova Television, Mladenov a subliniat însă că pe viitor, guvernul nu va permite ca Bulgaria să fie reprezentată de ambasadori care au avut legături cu fostul serviciu secret.

Această practică trebuie să înceteze acum, a afirmat el, avertizând că Bulgaria își pune în pericol reputația.

Sursă