Un caz privitor la traficul de organe a fost trimis Curții din Kosovo

De la Wikiștiri
Jump to navigation Jump to search

19 decembrie 2010 Priștina, Kosovo

Procuratura specială din Kosovo a intentat în octombrie o acțiune penală împotriva a șapte persoane – printre care se numără medici și un fost oficial din ministerul sănătății – pentru trafic de organe umane, crimă organizată și exercitarea ilegală a activității medicale.

Presa din Pristina a informat că audierea este programată pentru marți (14 octombrie).

Acuzațiile se referă la clinica Medicus din Pristina, care a fost închisă în 2008 de către UNMIK și poliția kosovară după o anchetă care a durat câteva luni. Ministerul sănătății a confirmat la vremea respectivă că această clinică nu avea autorizație de funcționare. Ulterior însă, clinica a prezentat o autorizație care îi permitea să efectueze transplant de organe.

Exista însă o mică problemă: legea sănătății din Kosovo interzice transplantul de organe. Secretarul pentru sănătate Ilir Rrecaj a fost demis pentru faptul că a semnat autorizația în cauză. La vremea respectivă au fost arestați doi medici cunoscuți, printre care Lutfi Dervishi.

Poliția consideră că cei șapte făceau parte dintr-o rețea de crimă organizată transnațională. Unul din medicii acuzați, Yusuf Ercin Sonmez, este un cetățean turc etichetat de presă drept "Frankensteinul turc".

Acestuia i s-a interzis practicarea medicinei în Turcia și a fost implicat în traficul de organe din mai multe țări, printre care Turcia, Republica Moldova și Azerbaidjan.

Sonmez și Dervishi efectuau operațiile. Cu ei lucra un medic israelian, Hoshe Harel, care răspundea de recrutarea "donatorilor".

Potrivit acuzațiilor, victimele erau recrutate din alte țări sub promisiunea unei plăți substanțiale pentru organele lor, în special rinichi. Aceștia erau apoi transportați în Kosovo pentru operație.

Prețul la care se vindea organul nu depășea 14 000 de euro, în schimb prețul de cumpărare se situa între 80 000 și 100 000 de euro. Victimele erau oameni cu venituri reduse, de naționalități diferite din Europa de Est, Asia centrală, Turcia și Rusia.

Kristiina Herodes, purtătoarea de cuvânt a EULEX pe probleme de justiție, a declarat pentru SETimes că acesta este singurul caz de trafic de organe din Kosovo aflat sub autoritatea procurorilor EULEX.

Pentru doi dintre suspecți au fost emise mandate de arestate prin Interpol.

Rețeaua de trafic a fost dezvăluită în noiembrie 2008, când un tânăr cetățean turc al cărui rinichi a fost prelevat în clinica Medicus pentru a fi transplantat unui cetățean israelian, a necesitat asistență medicală de urgență în timp ce se întorcea acasă.

Ministerul sănătății nu a reacționat la trimiterea acuzațiilor în fața instanței, cu toate că printre acuzați se numără și un fost oficial de rang înalt.

Sursă