Van Rompuy: Ratificarea ASA cu Serbia va începe în iunie
- 29 noiembrie 2015: Bruxelles: Starea de alertă maximă a scăzut cu un grad
- 24 noiembrie 2015: Belgia: Stare de alertă maximă decretată la Bruxelles în acest week-end
- 22 februarie 2015: Februarie 2015: Francezul Barnier va fi consilier special penru Apărare al Comisiei UE
- 21 februarie 2015: Fostul ciclist belgian Criquielion mort în urma unui accident vascular cerebral
- 21 iulie 2013: Prințul Filip devine regele belgienilor
8 martie 2010 Bruxelles, Belgia —
Președintele UE, Herman Van Rompuy, a declarat vineri (5 martie) că, în opinia sa, Uniunea va începe ratificarea Acordului de Stabilizare și Asociere (ASA) cu Serbia în iunie. Van Rompuy s-a întâlnit la Bruxelles cu prim-ministrul sârb Mirko Cvetkovic, care a afirmat că prioritatea numărul unu a țării sale este aderarea la UE. Van Rompuy a declarat că, întrucât acordul comercial interimar încheiat în decembrie este activ, UE poate sprijini întru totul efortul Serbiei de integrare.
Cvetkovic este decis ca țara sa să obțină statutul de candidat UE în 2010. Obținerea mult-așteptatului statut a fost blocată din cauza opoziției Olandei, care dorește ca Belgradul să coopereze pe deplin cu tribunalul pentru crime de război de la Haga și să îl aresteze pe liderul militar sârb bosniac Ratko Mladic. Cvetkovic s-a întâlnit la Bruxelles cu omologul său belgian Ives Leterme. Cei doi oficiali au convenit să coopereze îndeaproape pentru a soluționa problema solicitanților de azil din sudul Serbiei și Macedonia care se stabilesc în Belgia. Suedia și Elveția s-au plâns de asemenea în legătură cu numărul tot mai mare de solicitanți de azil din Serbia, Macedonia și Muntenegru. (Beta, RTS - 05/03/10)
Referințe
[modificare]- setimes.com, „Van Rompuy: Ratificarea ASA cu Serbia va începe în iunie” — setimes.com, 7 februarie 2010