Bursele continuă să scadă

De la Wikiștiri
Jump to navigation Jump to search
Philippine-stock-market-board.jpg


8 august 2011 New York, Statele Unite ale Americii

După semnele de reviriment[1], se pare, totuși, că bursele din întraga lume scad vertigions ca urmare a descreșterii ratingului celei mai mari puteri economice a lumii, SUA, de către așenția Standard and Poors's.

Indicele bursier Dow Jones a scăzut astăzi cu 427.01 de puncte, adică 3,73%.[2], iar situația fiscală a Statelor Unite pare mai instabilă decât ea europeană, la rândul ei aflată într-o situație dificilă, în special în zona grupului de state denumite PIGS sau PIIGS.

Piața bursieră a României a avut cea mai mare scădere din Sud-Estul Europei.[3] Aceasta atins cel mai scăzut nivel din ultimele 15 luni[4], iar minimul zilei coborâse chiar la 8,3%. Marcel Murgoci, director al unei agenții de investiții, a declarat pentru agenția Mediafax următoarele:

În aceste condiții vitrege nu mai există niciun loc de analiză. La ordinea zilei este cuvântul «vinde» și poate mai încolo «cumpără». Nu este timp să analizezi, ci doar să acționezi impulsiv.
Nu cred că banii vor ieși din piață, doar vor sta un pic și când vor considera că piața este supravândută, vor intra la loc. Deci, ar trebui să ne așteptăm și la o zi cu creșteri de cel puțin 5%.


Vezi și[modificare]

Surse[modificare]

Referințe[modificare]

  1. http://www.gandul.info/international/ziua-cea-mai-lunga-bursele-europene-si-au-revenit-dupa-ce-incepusera-ziua-in-scadere-informatii-live-pe-gandul-info-8583338
  2. http://www.reuters.com/article/2011/08/08/us-markets-stocks-idUSTRE7771O020110808
  3. http://www.realitatea.net/reuters-wall-street-se-prabuseste_859985.html
  4. http://www.realitatea.net/bursa-din-romania-a-avut-cea-mai-severa-scadere-din-regiune_859984.html#ixzz1URzeq3jm