O curte turcă eliberează trei militari de rang înalt suspectați de organizarea unui complot
- 17 februarie 2025: PKK suspendă armistițiul unilateral cu Turcia
- 17 februarie 2025: Grecia cere o nouă foaie de parcurs a UE pentru Turcia și date fixe pentru Balcanii de Vest
- 17 februarie 2025: Turcia deplânge moartea activiștilor uciși în raidul asupra flotilei
- 17 februarie 2025: Liberalizarea vizelor ar putea da un imbold eforturilor Turciei de aderare la UE
- 17 februarie 2025: Curtea Constituțională a Turciei va continua să examineze contestația privitoare la amendamente
27 februarie 2010 Ankara, Turcia —
O curte a eliberat joi (25 februarie) trei foști înalți ofițeri militari care fuseseră arestați în cadrul investigației asupra presupusului complot militar antiguvernamental „Barosul”. Fostul comandant al forței aeriene Ibrahim Firtina și fostul comandant al marinei militare, amiralul Ozden Ornek, au fost eliberați după interogatoriu, întrucât procurorii au concluzionat că nu există riscul ca aceștia să fugă. Fostul comandant al Armatei Întâi, generalul Ergin Saygun, va fi nevoit să se prezinte regulat la poliție. Cei trei au fost eliberați la câteva ore după o întâlnire fără precedent între prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, comandantul statului major al armatei, generalul Ilker Basbug, și președintele Abdullah Gul. Cei trei lideri au emis o declarație în care afirmau că tensiunile legate de presupusa tentativă de lovitură de stat trebuie rezolvate în limitele constituției. Potrivit acuzațiilor, complotiștii au vizat declanșarea haosului general prin plasarea de bombe în moschee și muzee, în încercarea de a răsturna guvernul pro-islamic. Deși armata neagă existența unui asemenea plan, o instanță turcească a inculpat vineri încă 11 ofițeri în legătură cu acest complot și a arestat încă 18 oficiali militari. Potrivit știrilor din presă, arestările au avut loc în 13 orașe diferite. Un suspect este ofițer în rezervă, restul sunt în serviciu activ. (CNN Turk, BBC, Hurriyet, AFP, AP - 26/02/10; AFP, Reuters, Xinhua, AP - 25/02/10)
Referințe
- setimes.com, „O curte turcească eliberează trei militari de rang înalt suspectați de organizarea unui complot” — setimes.com, 26 februarie 2010
| Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |
